Notă

Ministrul de externe, Cristian Diaconescu, s-a întâlnit cu reprezentanţii asociaţiilor româneşti din Italia, cărora le-a expus o noua iniţiativă a MAE vizând reducerea taxelor consulare.
În cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în Italia, în perioada 27-28 martie, Cristian Diaconescu a avut o întâlnire cu reprezentanţii principalelor asociaţii româneşti din Italia.

Şeful diplomaţiei şi-a manifestat satisfacţia pentru faptul că românii din Italia sunt în marea lor majoritate bine integraţi, contribuind semnificativ la economia italiană, dar şi la promovarea şi menţinerea identităţii culturale şi lingvistice româneşti, prin acţiunile, manifestările şi evenimentele organizate.

Ministrul de externe a reiterat importanţa muncii legale, care conferă fiecărui muncitor român un element de siguranţă şi le-a comunicat celor prezenţi, că se are în vedere consolidarea cooperării cu partea italiană, inclusiv în ceea ce priveşte protejarea drepturilor lucrătorilor români. În acest context, ministrul afacerilor externe a evidenţiat faptul că liberalizarea completă a pieţei muncii pentru lucrătorii români din Italia, începând de la 1 ianuarie 2012, a fost rezultatul demersurilor făcute de autorităţile române pe lângă cele italiene, se arată într-un comunicat al MAE.

Sprijinirea comunităţii româneşti din Italia, inclusiv prin extinderea realizată a reţelei consulare a României în Italia reprezintă un obiectiv constant al MAE, i-a asigurat ministrul Cristian Diaconescu pe cei prezenţi la întâlnire. Pe lângă măsurile recent întreprinse, cum ar fi inaugurarea anul trecut a Consulatului României la Catania (în a cărui arie de competenţă intră regiunile Sicilia, Calabria, Puglia, Basilicata), ministrul afacerilor externe le-a expus reprezentanţilor asociaţilor româneşti o noua iniţiativă a Ministerului de Externe vizând reducerea taxelor consulare.

„Comunitatea românească din Italia şi comunitatea de afaceri italiană din România sunt punţi solide între cele două ţări”, a declarat Cristian Diaconescu, subliniind că în Italia lucrează aproximativ 1.000.000 de români, iar cele peste 30.000 de întreprinderi cu capital italian sau mixt din România au angajat mai mult de 800.000 de români. Şeful diplomaţiei române i-a încurajat pe cetăţenii români să se implice activ în viaţa publică şi politică din Italia.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/diaconescu-le-a-prezentat-romanilor-din-italia-o-initiativa-privind-reducerea-taxelor-consulare_927367.html#ixzz1qUMpKOjwÎn cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în Italia, în perioada 27-28 martie, Cristian Diaconescu a avut o întâlnire cu reprezentanţii principalelor asociaţii româneşti din Italia.

Şeful diplomaţiei şi-a manifestat satisfacţia pentru faptul că românii din Italia sunt în marea lor majoritate bine integraţi, contribuind semnificativ la economia italiană, dar şi la promovarea şi menţinerea identităţii culturale şi lingvistice româneşti, prin acţiunile, manifestările şi evenimentele organizate.

Ministrul de externe a reiterat importanţa muncii legale, care conferă fiecărui muncitor român un element de siguranţă şi le-a comunicat celor prezenţi, că se are în vedere consolidarea cooperării cu partea italiană, inclusiv în ceea ce priveşte protejarea drepturilor lucrătorilor români. În acest context, ministrul afacerilor externe a evidenţiat faptul că liberalizarea completă a pieţei muncii pentru lucrătorii români din Italia, începând de la 1 ianuarie 2012, a fost rezultatul demersurilor făcute de autorităţile române pe lângă cele italiene, se arată într-un comunicat al MAE.

Sprijinirea comunităţii româneşti din Italia, inclusiv prin extinderea realizată a reţelei consulare a României în Italia reprezintă un obiectiv constant al MAE, i-a asigurat ministrul Cristian Diaconescu pe cei prezenţi la întâlnire. Pe lângă măsurile recent întreprinse, cum ar fi inaugurarea anul trecut a Consulatului României la Catania (în a cărui arie de competenţă intră regiunile Sicilia, Calabria, Puglia, Basilicata), ministrul afacerilor externe le-a expus reprezentanţilor asociaţilor româneşti o noua iniţiativă a Ministerului de Externe vizând reducerea taxelor consulare.

„Comunitatea românească din Italia şi comunitatea de afaceri italiană din România sunt punţi solide între cele două ţări”, a declarat Cristian Diaconescu, subliniind că în Italia lucrează aproximativ 1.000.000 de români, iar cele peste 30.000 de întreprinderi cu capital italian sau mixt din România au angajat mai mult de 800.000 de români. Şeful diplomaţiei române i-a încurajat pe cetăţenii români să se implice activ în viaţa publică şi politică din Italia.

Sursahttp://www.realitatea.net/

Diaconescu le-a prezentat românilor din Italia o iniţiativă privind reducerea taxelor consulare

Scrieti comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s