Român felicitat de guvernatorul regiunii Veneto, Luca Zaia (Lega Nord)


 

Un cetăţean român stabilit în Italia i-a ajutat pe poliţiştii italieni să prindă în flagrant un bărbat care tocmai furase o bicicletă, în centrul oraşului Padova (regiunea Veneto). Episodul a avut loc duminică, 8 ianuarie, într-o piaţă de lângă Universitatea din Padova. Hoţul, un italian de 40 de ani, cu precedente penale, a reuşit să fure bicicleta, sub ochii mai multor martori, care asistau indiferenţi, la scenă.

Românul a reuşit, însă, să-l urmărească pe hoţ şi să dea detalii suficiente poliţiştilor pentru a-l aresta în flagrant. Gestul românului a atras atenţia presei şi opiniei publice: ştirea despre simţul civic al românului a totalizat mai mult de 11.000 de “like” în mai puţin de o zi, pe situl cronacalive.it.

Asupra episodului a intervenit şi guvernatorul regiunii Veneto, Luca Zaia- de la Lega Nord, care i-a transmis felicitări românului pentru gestul său, prin intermediul unui comunicat: “Onestitatea nu are naţionalitate, nu cunoşte bariere etnice, culturale sau de alt fel. Este o virtute care pare neglijată dar care, în schimb, arată adevăratele calităţi morale ale omului cinstit, a unui bun cetăţean”.

Îi mulţumesc şi îi sunt recunoscător (românului, n.r.) pentru că şi-a asumat responsabilitatea civică. Stereotipurile, din fericire, câteodată sunt dezminţite, iar schimbările sociale şi nevoia de respectare ale regulilor unei convieţuiri civile se pot remarca şi prin prisma unor gesturi, ca acesta, de denunţare a unui episod de microcriminalitate”, a mai adăugat Luca Zaia.

Fostul ministru al Ligii susţine, astfel, că “există o comunitate de cetăţeni străini care a avut capacitatea şi dorinţa de a se integra, care a pariat pe teritoriul nostru (…) ceea ce demonstrează cât de ridicată este ospitalitatea regiunii Veneto, dincolo de orice prejudiciu despre care se citeşte câteodată prin ziare”.

 
 
 

Scrieti comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s